In Memoriam
Pünktchen, ianuarie 2001 - 23 octombrie 2013
In februarie 2012, Roxana ne-a surprins cînd te-a luat la ea acasă. Noi eram de părere ca îi este și-așa destul de greu să aibe grijă de ea însăși, cu atît mai mult să aibe grijă și de tine. Oricum, te-am adoptat cu toții imediat. Atît Jeanette cît și Lix, te vizitam ori de cîte ori aveam ocazia, ca să-ți aducem ceva de mîncare și să te mai mîngîiem. Iar tu ne răsplăteai torcînd liniștitor.
După ceva vreme, ne-am hotărît să te luam la noi, întrucît am considerat că este mai bine atît pentru tine, cît și pentru Roxana. Tu erai aproape tot timpul singură în casă, iar Roxana era ocupată cu viața ei (și cu noul ei prieten ;-).
Am petrecut mai bine de un an impreună cu tine și am rămas impresionați de educația ta: înțelegeai imediat totul, ce aveai voie să faci și ce nu; dar și noi te-am înțeles, cum ne-ai ”educat” cu răbdare ca să capeți ce vroiai. Iți mai amintești de primele două nopți cu noi, cînd ai dormit singură în living room? cîteva nopți mai tîrziu ne-ai convins că locul tău de dormit este de fapt împreună cu noi în pat.
Nu vom ști niciodată de ce-ai ajuns la Societatea de Protecție a Animalelor. Explicația primită de acolo, cum că ai fi fost agresivă față de un copil este aiurea: erai o pisică atît de blîndă și liniștită că nu ne putem imagina ca tu să fi făcut așa ceva. Nu vom ști niciodată cine au fost foștii tăi proprietari, și de ce te-au abandonat, dar oricum ar fi, se pare că ți-au dat o educație aleasă. Erai atît de curată! Si nu săreai niciodată pe mese sau pe canapele unde nu aveai voie; niciodată nu ne-ai mieunat cînd stăteam la masă, așa cum fac majoritatea pisicilor. Aveai un bun simț ”pisicesc” care te făceau foarte agreabilă.
Sînt multe alte lucruri pe care nu le vom afla niciodată: cum a fost viața ta de pisoi, erai jucăușă cînd erai tînără? ți-a fost dor de mama ta după ce ai fost separată? ai fost și tu vreodată mamă și ai avut pisoi? Si în fine, știindu-te atît de delicată și sensibilă, cu ai reușit să trăiești o lună într-o cușcă (așa ni s-a spus) la Societatea de Protecție a Animalelor pînă te-a ”salvat” Roxana de acolo?
Ne pare incredibil de rău că a trebuit să ne părăsești, am sperat să fim împreună pentru încă cîțiva ani. Ne-am bucura însă să știm că cei aproape doi ani cît ai fost cu noi, au fost pentru tine cel puțin la fel de frumoși ca cei petrecuți cu foștii tăi proprietari. N-o să uităm niciodată cum săreai seara în pat, nu înainte însă ca unul din noi să se așeze pe el; sau cum veneai la ușă seara să-l aștepți pe Lix cînd venea de la lucru și auzeai ușa de la garaj. N-o să uităm niciodată cum coborai scările cu ”miau”-ul tău tipic cînd noi stăteam pe canapea la televizor, și cum te aruncai pe jos așteptînd ca unul din noi să te mîngîie… sau cum ”băteai” cu lăbuța dimineața la ușa lui Jeanette ca să o scoli să-ți dea de mîncare.
Pünktchen, nu te vom uita niciodată! Odihnește-te în pace…
Roxie, Jeanette și Lix
23 octombrie 2013